Arhivele diplomatice ale Romaniei
Arhiva istorică se află în Palatul Victoria din Piaţa Victoriei nr. 1, sector 1, Bucureşti.
Telefon: +40 21 3191564; +40 21 3143400 int. 1472.
E-mail: uad@mae.ro
După unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească în 1859, Arhivele Diplomatice ale noului stat român modern au fost organizate în 1862, sub forma unui Oficiu al Arhivelor, odată cu înfiinţarea unui unic Minister al Afacerilor Străine, deşi un embrion al Arhivelor Diplomatice exista încă din anii '30 ai secolului XIX, când principatele se aflau sub suzeranitate otomană.
Proclamarea independenţei de stat a României la 9/21 mai 1877 a determinat amplificarea relaţiilor externe ale României, ceea ce a avut drept rezultat transformarea, în 1894, a Oficiului menţionat în Serviciul Arhivelor, un organism cu personal şi atribuţii sporite.
Participarea României la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) care a încheiat primul război mondial şi nevoia de materiale documentare pentru promovarea intereselor statului român a impus crearea unui departament special pentru cercetare şi studii istorice, care de-a lungul existenţei sale a adus o contribuţie semnificativă la procesul de fundamentare a deciziilor conducerii Ministerului Afacerilor Străine.
Odată cu ridicarea (la finele anilor '30) a noului sediu al Ministerului Afacerilor Străine, actualul Palat Victoria, depozitul central al Serviciului Arhivelor a fost organizat şi instalat aici, rămânând astfel până în prezent, în pofida a numeroase vicisitudini. Pregătirea suportului documentar necesar participării delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1946-1947) a determinat creşterea importanţei Serviciului Arhivelor, care a devenit un adevărat laborator de cercetare.
Ocupaţia sovietică a României până la retragerea trupelor armatei roşii, în anul 1958, a însemnat atât o stagnare în ceea ce priveşte activitatea de inventariere, ordonare şi prelucrare a documentelor, cât şi o perioadă caracterizată prin confiscarea unor fonduri documentare speciale, cum ar fi cele referitoare la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Din 1959 până în 1989 Serviciul Arhive, integrat pentru o perioadă în cadrul Departamentului de Studii şi Documentare, a înregistrat o perioadă de dezvoltare, lucrările sale ştiinţifice constituindu-se în instrumente utile pentru activitatea Centralei MAE şi a misiunilor diplomatice ale României din străinătate. Încadrat cu personal calificat (astăzi unii fiind cadre universitare consacrate pe plan internaţional, domnul prof. univ. dr. Dinu C. Giurescu reprezentând un exemplu semnificativ), beneficiar al unor investiţii financiare majore, Serviciul Arhive a reuşit, chiar într-o perioadă marcată de necesitatea obedienţei faţă de ideologia oficială a acelor vremuri, să creeze lucrări ştiinţifice şi materiale documentare din care unele nu şi-au pierdut valoarea nici astăzi.
Din 1991, amplificarea interesului pentru potenţialul Arhivei MAE precum şi liberalizarea accesului la studierea fondurilor documentare declasificate au determinat crearea Direcţiei Arhive şi Documente Diplomatice, transformată în 1998 în Direcţia Arhive Diplomatice. În scopul sporirii eficienţei Arhivelor Diplomatice ca vector şi promotor de diplomaţie culturală, din luna iulie 2003, Direcţia Arhive Diplomatice a fost comasată cu Direcţia Relaţii Culturale, noul departament numindu-se Direcţia Ştiinţă, Tehnologie şi Patrimoniu Diplomatic.
Fiind un compartiment cu un fond documentar inestimabil şi o semnificativă activitate în sfera diplomaţiei publice, Arhivele Diplomatice reprezintă una dintre instituţiile cele mai solicitate din punct de vedere al cercetării ştiinţifice. Desfăşurându-se în concordanţă cu Legea Arhivelor Naţionale din 1996, activitatea cercetătorilor are loc la sala de studiu a Arhivei Istorice, programul şi facilităţile acesteia permiţând studierea în cele mai bune condiţii a unui număr semnificativ de dosare, precum şi realizarea unor importante lucrări documentare.
Reluarea tradiţiei elaborării unor ediţii de documente diplomatice, multe în cooperare cu parteneri străini, a adus un aport deosebit, atât în ceea ce priveşte oferirea unui suport documentar adecvat fundamentării deciziilor conducerii MAE, cât şi pentru impulsionarea relaţiilor pe linie culturală şi de diplomaţie publică cu ministerele afacerilor externe ale altor state.
Comentarii